Decizia a fost luată în cadrul unei proceduri de arbitraj international inițiată în 2018 și derulată la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, aceeași instituție unde, foarte recent, România a avut câștig de cauză în disputa de peste 9 ani cu Gabriel Resources pe tema proiectului minier aurifer blocat Roșia Montană, scăpând de despăgubiri de 6,7 miliarde dolari.

Țările Uniunii Europene au convenit joi să renunțe împreună la un tratat internațional privind energia, din cauza temerilor că acesta subminează eforturile de combatere a schimbărilor climatice, au declarat oficiali citați de Reuters, preluată de News.ro.